Bursa.ro: Cetățenii olandezi, interesați de casele de vacanță premium din țara noastră

Bursa.ro: Cetățenii olandezi, interesați de casele de vacanță premium din țara noastră

Valley 21, un proiect de case de vacanţă premium dezvoltat în ţara noastră, la Vama Buzăului, a fost prezentat în cadrul unui seminar dedicat, inclus pe agenda forumului româno-olandez Romanian Business Day…
bursa

„Achiziţia unei a doua locuinţe – sau a unei case de vacanţă – este un lucru obişnuit în Olanda, destinaţiile preferate până acum de olandezi fiind Spania, Franţa, Olanda, Turcia, Austria şi Elveţia. Însă interesul pentru Europa de Est este în creştere, iar evoluţia economică recentă a României a stârnit un val de entuziasm faţă de investiţiile imobiliare. Preţurile proprietăţilor din România sunt sub nivelul celor din ţările care beneficiază de o climă similar şi de condiţii socio-economice similare”, a declarat Gerard Doedee, reprezentantul grupului de investitori în proiectul Valley21.

Investiţiile olandeze în România au atins nivelul de 8,5 miliarde de euro, potrivit oficialilor prezenţi la deschiderea evenimentului, care se aşteaptă ca pe viitor acest nivel să fie depăşit, „iar relaţiile dintre cele două ţări să rămână dinamice, inovatoare şi creative”.

Investiţie de 15 milioane de euro, proiectul Valley21 este dezvoltat în localitatea Vama Buzăului, din judeţul Braşov, de un grup de investitori olandezi şi români, în parteneriat public-privat cu autorităţile locale.

„Pentru noi, reprezentanţii comunei Vama Buzăului, este foarte important să ne aflăm la acest eveniment, împreună cu reprezentanţii celor mai importante companii olandeze. Valley21 este cartea de vizită a localităţii noastre şi sperăm ca în viitor să atragem şi alţi investitori străini, urmând să dezvoltăm localitatea pe două direcţii strategice: turism şi agricultură, păstrând desigur în ambele componenta eco”, a declarat primarul localităţii Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaş, conform sursei citate.

Fragmente din articolul publicat pe Bursa.ro

No Comments

Post A Comment

4 × cinci =

Valley21 Vama Buzaului

Pentru oferta completă, sunați la:
+40 723 152 950