Istoric proiect

CONSTRUIM VIITORUL ÎN VAMA BUZĂULUI

2008

Fiind deja îndrăgostiți de România, împreună cu un grup de parteneri români, am descoperit zona Vama Buzăului, o comunitate rurală încă neatinsă de tăvălugul dezvoltării, la sud-est de Brașov, în zona Carpaților de curbură.

 

Izolată și sălbatică, dar în același timp foarte aproape de o comunitate pastorală în care tradițiile și valorile au ramas nealterate, Valley 21 se dezvolta avand la bază cele patru componente principale: socio-economică, cea istorică și a tradițiilor culturale, componenta arhitectură și design sustenabil și componenta ecologică.

2009

Gerard Doedee, Mark Koops, Lucian Andrei și Horia Halmagi au început acest proiect prin fondarea companiei Dălghiaș Development SRL, numele fiind inspirat de la micul pârâu care traversează întreaga vale.

2010

În luna decembrie 2010 a fost semnat contractul de Asociere în participațiune dintre Dălghiaș Development SRL și Primăria Vama Buzăului. Scopul acestei asocieri este dezvoltarea unui proiect de tip condominiu ce se va întinde pe o suprafață de 68ha și care va cuprinde 68 de case de vacanță ecologice.

 

Complexul va cuprinde și un centru de facilități și servicii de informare și activități turistice. Complexul se va distinge prin arhitectura minimalistă și impacul redus asupra mediului, integrându-se perfect în zona respectivă. Folosirea celor mai noi soluții sustenabile vor face ca acest proiect să devină un proiect al viitorului. Primăria Vama Buzăului va intra în asociere prin punerea la dispoziție a unui teren de 68ha, într-o zona neatinsă de activitățile umane, într-o vale înconjurată de păduri și străbătută de pâraie de munte. Dălghiaș Development SRL va face investiția necesară pentru dezvoltarea acestui proiect.

 

În paralel, Dălghiaș Development SRL a demarat o serie de activități și studii menite să ajute comunitatea din Vama Buzăului să-și alcătuiască propria strategie de dezvoltare socio-economică. Stilul de viață și valorile din Vama Buzăului merită și trebuie să fie păstrate, și în același timp apărate împotriva unei dezvoltări necontrolate a zonei, ele reprezentând baza viitoarelor generații de vămășeni.

2011

Arhitectul olandez Mendel Robbers a început colaborarea cu firma de arhitectură românească – Agenția Sârbu SRL, în vederea obținerii PUZ-lui pentru Valley21.

2012

În cursul lunii august 2012, PUZ-ul a fost aprobat de către Consiliul local al Comunei Vama Buzăului.

2013

Modificarea legislației europene în ceea ce privește pășunile, adoptată și de România, respectiv faptul că pe terenurile cu destinație de pășune nu se mai pot ridica construcții noi, a reprezentat un moment de cotitură, fiind foarte dificil pentru echipa de management, dar și pentru investitori să găsească motivația de a continua proiectul în noile condiții.

 

Motivația a fost însă găsită în sprijinului acordat de către oamenii din comună și în atașamentul pe care l-am dobândit pentru locurile minunate din Vama Buzăului, astfel că proiectul a continuat prin elaborarea Masterplanului.

 

Luca Fornaroli, tânărul nostru arhitect italian, împreună cu Stijlgroep – o firma de arhitectură peisagistică din Rotterdam, au colaborat pentru finalizarea primei versiuni a Masterplanului și a graficului de execuție.

2014

Având în vedere că PUZ-ul fusese aprobat înaintea apariției Ordonanței de Guvern referitoare la pășuni, am recăpătat dreptul de a folosi terenul pus la dispoziție de către primărie pentru dezvoltarea proiectului

 

Luca Fornaroli și arhitectul român Horațiu Radu au lucrat împreună pentru a obține autorizația de construcție pentru casa pilot, prima ce urma a fi construită în Complexul Valley21.

2015

După o iarnă lungă și grea, în luna mai 2015, am început construcția Casei SOLIS – prima casă din Complexul Valley21.

2016

Casa SOLIS a fost finalizată. Dorim să mulțumim tuturor partenerilor pentru sprijin vă așteptăm să vă bucurați de această fantastică construcție.

Arhivă articole „Valley21 – Building The Future in Vama Buzaului”

Aceste articole sunt disponibile doar în limba engleză
  • All
  • 2010
  • 2013
  • 2014
  • 2015
  • 2016

We have over time communicated with the people of Vama Buzaului through its mayor Tiberiu Chirilaş, its council and through the school, but...

From initial design to viable realisation is a multidimensional process, all dimensions affecting each other in unexpected ways. How does one keep this...

After having spent so much time on planning, designing, redesigning and more redesigning it is always thrilling for an architect to see a...

The project "Valley21" in Vama Buzaului is designed to become entirely "off-grid", to become its own sustainable community independent from the outside...

With participation by Jan Graumans to the Valley21 project we are now switching gears to aim for first construction in 2014! Valley21 consists of...

Valley21 Vama Buzaului

Pentru oferta completă, sunați la:
+40 723 152 950

Prin continuarea navigării pe acest site, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Închide